Minuni

Minuni săvârșite de icoană în decursul timpului

Rugăciunile făcute la Icoana făcatoare de minuni a Maicii Domnului au fost ascultate atât în Siria unde se afla înainte, cât și la Mănăstirea Ghighiu, împlinind cererile celor ce o cheamă în ajutor cu credinţă.

1 - Printre multele şi nenumăratele minuni pe care le-a săvârşit Maica Domnului prin această Sfântă Icoană se numără şi aceasta: Mă numesc Iordache Ninel și sunt din Ploiești. Vreau să vă relatez cea mai mare minune din viața mea care s-a petrecut la Mănăstirea Ghighiu și care mi-a schimbat viața. S-a întâmplat în anul 1996. Trăiam fără nici o grijă. Aveam casă, maşină, o familie minunată şi, ca fotograf, câştigam destui bani. Era vară. Împreună cu soția trebăluiam prin curte. Băiatul nostru de 9 ani, Dănuț-Nicolae dormea într-un hamac. Între timp eu am plecat în oraș să fac ceva cumpărături. Când m-am întors acasă soția era neliniștită. L-a găsit pe Dănuț căzut din hamac. Se lovise cu capul de ciment şi, chiar dacă mai respira încă, copilul era inert, ca o legumă. Nu mai avea memorie, nu mai recunoştea pe nimeni. L-am dus urgent la Spitalul Județean unde i s-au făcut primele investigații. La prima întâlnire cu doctorul, acesta a ridicat din umeri şi m-a întrebat ce meserie am. Când a auzit că sunt fotograf mi-a arătat radiografia. Am văzut numeroase clișee negative și puteam observa cel mai mic detaliu. Craniul prezenta o fisură longitudinală, prelungă de aproximativ 10 cm. Semăna cu un pepene plesnit. Doctorul a continuat spunându-mi: „Numai Dumnezeu ţi-l mai poate salva. Oricum, chiar dacă trăieşte, va fi un handicapat toată viaţa.” Pe vremea aceea, nu ştiam prea multe nici despre Biserică, nici despre Hristos. Împins de disperare, m-am suit în maşină şi am pornit spre Mănăstirea Ghighiu. Mai fusesem la mănăstire, ocazie cu care mi se întâmplase ceva ciudat. Pentru că intrasem în biserică să fotografiez o nuntă, maica Lavrentia m-a rugat să fotografiez şi icoana Preasfintei Fecioare. Am fost avertizat că icoana nu se lasă fotografiată, dar eu mi-am văzut de meserie cum ştiam mai bine. Spre surprinderea mea, la developare, nunta a ieşit perfect dar chipul Maicii Domnului nu se putea distinge. Apărea ca o pată de lumină. Pentru faptul că i-am promis maicii Lavrentia că-i voi aduce fotografii cu Icoana Maicii Domnului, am venit în zilele următoare cu toată aparatura necesară pentru a realiza o fotografie profesională. Am consumat două filme fotografiind icoana din toate unghiurile posibile. Rezultatul a fost același. Din 72 de poziții nu mi-a ieșit nici una. Am venit din nou dezamăgit la mănăstire și am întâlnit-o pe maica Lavrentia pe scările bisericii. I-am arătat pozele spunându-i că este tot ceea ce pot să fac. Atunci maica mi-a zis: „Fă ce fac eu” şi a început să meargă în genunchi, bătând metanii, de la pridvorul bisericii până în faţa icoanei. Maica a zis iar: ” Acum fotografiază!” Am făcut cum mi-a spus dar cu convigerea că rezultatul va fi același. La developarea filmului am rămas impresionat că abia acum am reuşit să redau chipul Preasfintei Fecioare pe peliculă. Cu tulburarea acestei amintiri și cu gândul la ce se va întâmpla cu fiul meu am intrat în biserică şi, ajuns în dreptul icoanei, în sufletul meu s-a produs un vârtej teribil. Am început să plâng. Boceam fără ruşine. Din ochi ţâşneau lacrimile iar din piept răbufneau toate strigătele mele de disperare, încât şi preotul şi-a întrerupt slujba şi, ieşind din altar, a întrebat speriat: „Ce-i aici? Cine-a murit?” Impresionate, măicuţele au făcut cerc în jurul meu şi, aşezându-se în genunchi, potopite şi ele de lacrimi, au început să se roage cu toatele, cerând milostivirea Maicii Domnului şi vindecarea copilului, care se zbătea între viaţă şi moarte la spital. Vă mărturisesc că atunci, în faţa icoanei, am simţit la modul cel mai palpabil cum se săvârşea minunea. Brusc, un clopot uriaş şi transparent m-a acoperit, iar din toate părţile mă învăluia o căldură ca de forjă, de ziceam că din clipă-n clipă mă voi topi. Apoi, la fel de inexplicabil, clopotul s-a ridicat şi am simţit pe cap o mângâiere pe care nu o voi uita toată viaţa, mângâiere însoţită de o voce caldă, învăluitoare: „Du-te acasă, omule. Copilul tău se va face bine.” M-am ridicat şi am privit în jur. Nu era nimeni decât maica Lavrentia, care se ruga la câţiva metri distanţă, în genunchi, cu mâinile împreunate și soția mea potopită de durere. Nu ştiu de ce n-am mai putut plânge. Secase izvorul lacrimilor. O linişte de necuprins și o bucurie imensă mă învăluia şi, senin, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, mi-am luat soţia de mână, spunându-i: „Aurelia, copilul va fi bine.” Am mers direct la spital. Într-adevăr, minunea se săvârşise. Copilul ne aştepta. Se dăduse jos din pat. Evoluția lui în timp a fost favorabilă spre mirarea medicilor. După o săptămână l-am luat acasă. Mergea, mânca, se juca, alerga. După o lună, la insistențele unor prieteni medici l-am dus la Bucureşti pentru a face un tomograf. Nu voiam să merg, dar pentru insistemța lor am pornit la drum. Tot timpul m-am rugat la Maica Domnului să mă ierte și să nu considere acest lucru ca o neîncredere în puterea ei. Rezultatul la tomograf a ieşit perfect. Doctorița care l-a examinat pe Dănuț nu a putut crede că a avut craniul fisurat. Nu era nici o urmă de calcificare. Fisura prelungă dispăruse ca şi cum nici n-ar fi fost. Dincolo de minunea vindecării în sine, a mai fost ceva care m-a impresionat profund. Când am adus băiatul la spital, în salon mai era o bătrână lovită uşor la cap. Se internase pentru nişte analize de rutină. Câteva zile mai târziu, în timp ce externam copilul, rudele bătrânei îi ţineau lumânarea. Murise, în timp ce copilul meu (considerat fără şansă) trăia. Consider că minunea constă nu numai în vindecarea miraculoasă a fiului meu dar și în faptul că viața familiei noastre a devenit una religioasă, apropiată de Dumnezeu și Biserică. Astăzi Dănuț-Nicolae are 27 de ani și este student la a doua facultate. După ce a terminat Facultatea de Informatică urmeză Dreptul la Iași. (Relatată astăzi 26.03.2014)

2 - Un ieromonah fiind bolnav de meningită și aflându-se într-o stare din care numai Dumnezeu îl mai putea vindeca, aflase fără să vrea că a doua zi va muri. Totuși, în agonia în care se afla, s-a oprit cu gândul la Icoana Maicii Domnului, la care se ruga de obicei cu credință. Noaptea, în vis, s-a aflat stând în genunchi în fața acestei Icoane și Maica Domnului a scos Preasfânta-i mână din Icoană și i-a făcut semnul Sfintei Cruci pe cap. Buimăcit de această minune, s-a trezit...era transpirat din cap până-n picioare, dar în clipa aceea a simțit că se făcuse sănătos!..spre uimirea medicilor care credeau că nu va mai putea face nimic, după cum îi spuseseră numai cu o zi înainte;

3 - Bordea Carmen și Bordea Adrian din București, Bulevardul Lacul Tei 126-128, Bl 17-18, Sc B, Ap. 54, s-au rugat la Icoana Maicii Domnului pentru că de 7 ani nu făceau copii. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2002 iar în 2003 s-a născut Matei, apoi în 2006 s-a născut Tudor. Mulțumim lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru acest mare dar. Amin.

4 - Mihai și Anca-Maria Dincă părinți, mulțumim Măicuței Domnului (Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului) din Sfânta Mănăstire Ghighiu, deoarece în urma rugăciunilor fiica noastră Ioana-Mihaela care nu putea să aibă copii acum este gravidă. Din mila lui Dumnezeu am scris noi astăzi 08. Dec. 2008, București Str. Lt. Victor Manea, Nr. 33, sect.2;

5 - Filofteia, am venit la Ghighiu pe data de 19.05.2008 și ne-am rugat pentru dăruirea de nepoți și pe 21 mai am primit vestea că vom fi bunici. Acest nepot îl așteptam de 8 ani și minunea s-a produs numai după ce am fost la această mănăstire cu Icoana Făcătoare de Minuni. Pe 20 ianuarie 2009 a venit pe lume Clara-Maria, o fetiță sănătoasă și frumoasă. Pe 27 septembrie am fost la Biserică pentru a mulțumi pentru acest miracol și fetița a fost împărtășită;

6 - Mă numesc Milandru Georgeta Daniela și am venit la Icoana Făcătoare de Minuni a Sfintei Fecioare Maria să mă rog să am un copilaș. Măicuța Domnului mi-a ascultat rugăciunea și l-am dobândit pe Mihai Bogdan. Dau slavă Maicii Domnului pentru minunea care a făcut-o cu mine păcătoasa. Milandru Georgeta Daniela din București, Str. Petru Rareș, Nr. 32, Ap. 6, Et.2, Sect.1;

7 - 30.12.2009, Săndina și Gheorghe din Ploiești, Str. Aleea Vlăsiei, Nr.9, Bl.4, Sc. A, Ap.15, mulțumesc Maicii Domnului și Bunului Dumnezeu pentru că l-a salvat pe fiul lor Mihai de la accidentul rutier grav care l-a avut și se roagă în continuare pentru sănătatea lui și a medicilor care l-au tratat;

8 - Mă numesc Giura Daniela din Drobeta Turnu Severin, și am venit la Sf. Icoană Făcătoare de Minuni acum 4 ani cu rugăciunea de a mă ajuta să-mi găsesc serviciu bun. Acum grație Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului am un serviciu bun, stabil și sunt împlinită profesional;

9 - Am venit la Icoana Făcătoare de Minuni de nenumărate ori și ne-am rugat în repetate rânduri ca să avem nu copil. Maica Domnului de la Ghighiu ne-a ascultat rugăciunea și ne-a dăruit-o pe Eva Maria. 06.01.2010, Calea Șerban Vodă, Nr. 270, București. Doina și Lucian Cojocaru, mulțumim Maicii Domnului. Amin;

10 - Mă numesc Laura Pricope și sunt din București, am venit des la mănăstire și m-am rugat Icoanei Făcătoare de Minuni și Bunul Dumnezeu și Iisus Hristos și Maica Domnului m-au ajutat să rămân însărcinată după 4 ani de tristețe și suferință. Și dăm Slavă Maicii Domnului pentru minunea din viața mea! Laura Pricope, 5 august 2010, București, Str. Ion Berindei, Nr.6;

11 - 9 august 2010, Georgeta Brânea sunt din Câmpina, am venit în luna iunie cu nepoata mea Eva-Maria la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului și s-a întâmplat minunea cu ea de a merge. Menționez că am făcut rugăciuni la Icoana Făcătoare de Minuni. Dăm slavă Maicii Domnului;

12 - Subsemnatul Perțea Ciprian Gheorghe, domiciliat în orașul Boldeşti Scăieni, venind aici la Sfânta Mănăstire de sfânta sărbătoare Izvorul Tămăduirii, fiind bolnav psihic și o altă boală care necesita intervenție chirurgicală, venind aici și rugându-mă m-am vindecat complet. Azi dau Slavă Sfintei Icoane Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului. Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Sale. Amin;

13 - Subsemnata Năstase Nina îmi doream din tot sufletul un copil cu ani în urmă și am trecut prin multe încercări dar cu rugăciunea la Icoana Maicii Domnului de aici de la Mănăstirea Ghighiu mi-a dăruit o frumusețe de fetiță. Rugându-mă la Icoana Maicii Domnului cu lacrimi și dorința mare spunând dacă îmi va împlini dorința să am un copil îi voi pune numele Maria și așa s-a întâmplat. Mulțumesc din suflet acestei Icoane a Maicii Domnului. 27.11.2010;

14 - Eu, Ene Dana-Elena, am venit la începutul lunii februarie 2011 la Icoana Făcătoare de Minuni și m-am rugat să am și eu un copilaș. În urma rugăciunii Maica Domnului m-a învrednicit și mi-a răspuns la rugăciunea mea pe care o aștept de 10 ani. Îi mulțumesc Maicii Domnului pentru darul divin. Amin, Ene Dana-Elena, Ploiești Prahova;

15 - Mă numesc Scripcariu Mihaela - Ionela, sunt din comuna Panaci, Jud. Suceava și în luna august 2010 am trimis la dumneavoastră pomelnic pentru 40 zile pentru a putea rămâne însărcinată (înainte am avut o pierdere de sarcină-avort spontan, fără cunoașterea cauzelor). Eram disperată în acele momente și am auzit de această mănăstire de la televizor, așa că am încercat și eu. Acum vă scriu pentru că vreau să vă mulțumesc pentru tot, sunt însărcinată în 5 luni și după jumătatea lunii iulie urmează să nasc. Nu e bucurie mai mare decât acest dar de la Maica Domnului. Vă mulțumesc pentru toate! Doamne Ajută!

16 - Sunt Marinela Consuela și am 32 de ani (București). În anul 2009 am început să vin la această Sfântă Mănăstire după ce am pierdut o sarcină foarte dorită. Fizic și psihic mă simțeam dărâmată și nu vedeam o ieșire din situația în care mă aflam. M-am rugat aici la Ghighiu la Icoana Sfintei Fecioare și nu doar că am reușit să mă ridic și să o iau de la capăt dar am avut încredere că Bunul Dumnezeu ne va binecuvânta cu un copil. Azi așteptăm un băiețel și venim în continuare la Sfânta Icoană. Mulțumim Bunului Dumnezeu și Sfintei Fecioare. Marinela Stanciu, Str. N Racotă, Nr. 7, Bl. 76, Ap. 8, Sector 1, București;

17 - Slavă de mulțumire. Eu roaba lui Dumnezeu, Mihaela mulțumesc Maicii Domnului - Icoana Făcătoare de Minuni - pentru darul binecuvântat un copil, la care m-am rugat icoanei din Mănăstirea Ghighiu. Dinu Mihaela, București, Aleea Slătioara, Nr.5, Bl 15, Sc.1, Ap. III. 13.11.2011;

18 - Mă numesc Budeanu Nicoleta sunt din Com. Florești Jud. Prahova și vreau să mulțumesc Bunului Dumnezeu și Sfintei Fecioare Maria pentru minunea adusă în viața noastră. M-am chinuit 6 ani, ne doream mult un copil, am trecut și prin multe operații dar nu mi-am pierdut încrederea în Dumnezeu. Am citit pe internet și am găsit mai multe detalii despre mănăstire și despre minunile făcute de Maica Sfântă și am zis că aici trebuie să ajung. Când am ajuns la mănăstire mi-am găsit liniștea și am simțit că Maica Sfântă mi-a dat putere și încredere că se va întâmpla minunea. La 2 luni s-a întâmplat minunea pe care o așteptam din tot sufletul. Nimic nu este mai frumos și mai minunat decât să aduci pe lume un copil, mai ales trei. Dumnezeu a fost tot timpul lângă noi și ne-a pus la încercare. Mulțumesc din suflet Bunului Dumnezeu și Sfintei Măicuțe pentru minunea adusă în viața noastră de a aduce pe lume 3 copii (tripleți). Data: 07.07. 2013 Amin.

19 - Sunt viețuitoare în această mănăstire. În 2008, o colegă de facultate Alina din comuna Gorgota, judeţul Prahova, mă rugase să o pomenesc la Icoana Făcătoare de Minuni să poată rămâne însărcinată (avusese vreo 2 extrauterine). I-am spus că o aștept să vină personal să se roage, era în Ajunul Nașterii Domnului. După câteva luni m-a sunat să-mi spună că este însărcinată iar apoi că a născut un băiat sănătos.În urmă cu câţiva ani, am suferit o operație la un membru superior. În momentul în care trebuia să fiu anesteziată s-a defectat aparatul; așteptând să-l repare, am vorbit despre Icoana făcătoare de minuni din mănăstire cum că este grabnic ajutătoare femeilor care doresc copii. Anul următor de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, m-a căutat o asistentă care a ascultat cele vorbite de mine referitor la Icoană și mi-a spus că dorește din suflet și ea un copil doar că medicii nu i-au dat nici o speranță. I-am spus să stea la rând la icoană (iar de Izvorul Tămăduirii rândul era până la poartă) și să aibă răbdare iar când ajunge la Icoană să-i vorbească Maicii Sfinte despre dorința ei. Anul următor m-a căutat să-mi arate rodul credinței, un băiețel pe care l-a adus la Icoană să-i mulțumească Maicii Domnului.Desigur că, ascultarea mea de ghid, m-a pus în situaţia de a sta de vorbă cu multe persoane care mi-au mărturisit minunile pe care Maica Domnului de la Ghighiu le-a făcut cu fiecare dintre ei. O femeie s-a tămăduit de cancer, alta care a avut o problemă la un picior Maica Domnului a vindecat-o, persoane care erau în prag de divorț iar Maica Domnului le-a adus liniște și împăcare, tineri care au venit să se roage înainte de examene și după au mulțumit pentru reușită și notele mari care le-au primit în urma rugăciunilor făcute la Icoana Făcătoare de Minuni de la Ghighiu.

Maica Domnului este grabnic ajutătoare celor care o cheamă în ajutor şi împlineşte toate cele ce ne sunt de folos nouă și celor de lângă noi.

Cu dorință și dragoste a sa fiică, Mina monahia. Azi 24.03.2014

20 - Numele meu este Dimitrie Selu și am găsit pe site-ul mănăstirii pagina cu minuni și m-am decis să vă scriu și eu despre minunea care mi s-a întâmplat după ce m-am rugat la icoana Maicii Domnului. Într-o zi de vineri din luna august a anului 2008, la doar 25 de ani în urma unui RMN cerebral mi s-a pus diagnosticul de anevrism cerebral. Acest diagnostic însemna că aveam o venă la creier care se putea rupe în orice clipă și să fac un atac vascular cerebral. Printr-o cunoștință luni dimineața urma să mă vadă un neurochirurg de la Spitalul Bagdasar pentru investigații suplimentare și să hotărască dacă se poate rezolva printr-o intervenție minimă invazivă sau trebuie operație clasică. Sincer tot ce-mi doream era să se poată rezolva prin intervenția minimă invazivă. Sâmbătă am fost cu familia mea la M-rea Ghighiu și ne-am rugat la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, iar luni m-am dus mult mai liniștit la spital. Am efectuat un computer tomograf pentru a se măsura dimensiunea anevrismului și a se stabili tipul intervenției chirurgicale. Minunea a venit o dată cu rezultatul computerului tomograf: eram perfect sănătos, nu mai aveam nici un anevrism. Îi mulțumesc din suflet Maicii Domnului și Bunului Dumnezeu! Dimitrie Selu 02.07.2014

21 - Pe data de 25 aprilie de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii am mers la biserică la slujbă. În timpul slujbei m-am rugat Măicuței Domnului  și Bunului Dumnezeu șă mă ajute să îmi găsesc de lucru, deoarece îmi căutam de lucru de un an de zile. După slujbă am mers acasă și am intrat pe un site de socializare unde o prietenă de-a mea, Cristina postase un anunț despre un concurs de angajare la Direcția Generală de Asistență Socială București. Cu 2-3 zile înainte mi-a venit în gând să merg la M-rea Ghighiu, să mă rog la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului împreună cu soțul meu Ciprian, care avea și el un examen la serviciu și cu sora mea Alina. Când am văzut anunțul m-am uitat dar nu l-am studiat prea bine, crezând că nu mai este valabil, dar cineva tot îmi spunea să îl citesc cu atenție. Întradevăr concursul era valabil și m-am înscris. Eram 4 candidați pe un singur post. Am mers la M-rea Ghighiu cu familia să mă rog, neștiind că biserica poartă hramul Izvorul Tămăduirii. M-am prezentat la examen unde îmi era foarte frică și aveam mari emoții deoarece eram 4 candidați pe un singur post. Cu ajutorul Măicuței Domnului, a rugăciunilor părintelui Ciprian și a familiei s-a întâmplat o minune. În ziua examenului 2 candidați nu s-au prezentat și un candidat a întârziat iar Comisia nu l-a mai primit în examen, și așa eu am rămas singura candidată pe post. Până și Comisia rămăsese mută de uimire că din 4 candidați am rămas doar eu, spunându-mi că sunt norocoasă, dar eu știam că Măicuța Domnului a făcut o minune cu mine. Vreau să-i mulțumesc Măicuței Domnului pentru ajutorul dat mie și soțului meu Ciprian pentru că amândoi am luat examenul. 25.07.2014 A.R. București

(Minunile au fost scrise așa cum ni le-au trimis credincioșii.)

Asteptăm și alte mărturii la adresa This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.